11 noiembrie 2007

Radio, de ieri și azi

Îmi amintesc că prin aprilie ascultam în căşti, la noul meu telefon mobil, un post de radio de care nu ştiam nimic. Neobişnuit lucru – pentru mine – deoarece după revoluţie cunoşteam toate radiourile, visam frecvenţele şi telefoanele de redacţie, cunoşteam pe de rost adresele şi – mai mult ca sigur – fusesem şi prin studio măcar o dată. La vremea aceea îmi făcusem mulţi prieteni în rândul acelora care prezentau emisiuni şi, cu unii dintre ei, încă păstrez legătura.

Nu am să uit niciodată euforia primilor ani de radio post revoluţionar; oameni discutând relaxaţi despre ziua care începea sau care doar ce se încheiase, emisiuni pregătite cu colecţia muzicală din dotare, topurile redactate de ascultători, lipsa plylisturilor şi, nu în ultimul rând, interacţiunea cu ascultatorii. Showurile interactive în care ascultătorii dădeau telefoane toată noaptea şi răspunsurile la scrisori erau numai câteva din emisiunile menite să te facă să te simţi bine. Muzică era din belşug, şi din toate genurile. Pentru că înainte de 1989 nu avusesem acces decât la Abba şi Boney M, timp de 3 ani de zile am ascultat absolut orice. Dormeam cu radioul pornit de frică să nu ratez ceva important.

Ceva s-a schimbat, prin 1993 lumea deja se săturase de promisiuni deşarte despre o viaţă mai bună iar inflaţia năucitoare îşi spunea cuvântul şi asupra moralului acelora meniţi să ne descreţească frunţile. Oamenii au pierdut euforia şi entuziasmul şi au devenit “fatigaţi” şi condescendenţi. Ajunsese astfel încât deschideai radioul doar ca să auzi pe unul sau altul despre ce zi “nasoală” are el şi ce mult “suge” să fii la radio în acel moment. Radioul nu a mai fost din acel moment pentru ascultători, ci pentru cei care îl realizau, terenul personal de joacă, unde – ca moderator – închideai microfonul dacă nu-ţi plăcea numele celui care te apela pe linia directă şi te decretai dumnezeu.

Apoi, prin 1996, a dispărut şi muzica, în parte datorită campaniei de promovare a valorilor autohtone. Am evitat să pun ghilimele, pentru că chiar avem valori, dar nu este vorba de trupele promovate atunci. N-am să înţeleg niciodată de ce “au prins”, de ce au dispărut treptat până şi baladele rock, şi cum s-a ajuns la manelizarea României. Ce-i drept, nu la radiourile principale, dar cred ca liniarizarea muzicală, faptul ca schimbai frecvenţele şi nu sesizai nici o diferenţă şi faptul că lumea nu mai avea opţiuni a contribuit în parte la acest lucru. Muzica “altfel” a devenit noua contrabandă, şi “Hai să-ţi dau să asculţi o trupă faină” aducea izbitor cu “Hai să-ţi dau să citeşti o carte bună” de dinainte de ’89.

Revin. Îmi amintesc că prin aprilie ascultam în căşti, la noul meu telefon mobil, un post de radio de care nu ştiam nimic. Eram foarte entuziasmată că auzeam trupe de care probabil multă lume nici nu auzise, şi mă întrebam cum mai este încă posibil. Eram fericită că nu vorbea nimeni, dacă tot nu spunea ceva care să facă vreo diferenţă. Pentru prima dată aveam senzaţia că, nu numai că trăiesc în universul meu, dar aveam acum şi coloană sonoră la el. Puţin bănuiam atunci că, peste numai câteva luni, avea să mi se propună o colaborare cu ceea ce părea cel mai (de) bun (gust) radio în FM la acea vreme. Incredibil mi se pare încă faptul că am ajuns să fac emisiuni cu una din figurile proeminente ale radioului post-revoluţionar şi unul din fericiţii destinatari ai epistolelor mele săptămânale prin anii ’90.

Vorba colegului meu Bogdan Nicolescu, “Muzica fie cu voi”.

[originally posted on News FM Blog]

25 septembrie 2007

Din nou despre iubire şi alti demoni

Între 24-30 septembrie se desfăşoară la Sala Eforie Festivalul Filmului Sîrbesc. Am reuşit azi să văd “Dimineaţa” – dar probabil nu aş fi mers dacă pe invitaţie ar fi scris şi anul. O singură replică îmi (va) rămîne în minte:

“În orice poveste de iubire există mai mulţi protagonişti decît este nevoie”.



About love and other demons

The Serbian Movie Festival takes place between 24-30 of September. I went to see "Dawn"; I probably would have skipped it had I seen the year of the movie on the invitation. Nevertheless, this line has stuck with me:

"Every love story has more characters than needed".

20 iunie 2007

Voyeur-ism de blogger V

Mor de rîs. Uitasem cît de down to earth e băiatul ăsta.











"Major in advanced pimping and minor in bitchslapping" - ce păcat ca nu ştiam chestia asta cînd încă scriam pe Perfectly Imperfect :)))))))))

28 mai 2007

Deget de blogger


Inspirat, evident, de the one and only Schweinhund...

17 martie 2007

20 februarie 2007

Despre RazvraTina, muzica, sex, si lipsa acestuia

[Cîteva întrebări primite live, pe mail, pe Y.M. sau pe blog şi răspunsurile de rigoare.]

• De ce scrii aşa de rar?
• Nu mai am timp.

• De ce nu mai scrii în engleză?
• Şi-n engleză stau la fel de prost cu timpul.

• Ce anume faci de nu ai timp de scris?
• Lucrez part time la o reprezentanţă, full time la oim.ro, predau engleză şi română şi mă ocup de emisiuni, ştiri şi actualizarea site-ului pentru Renegade Radio.

NU RATATI TRUPA ZILEI

• De ce ţi-ai mai făcut blog dacă n-ai timp să scrii?
• Sînt lucruri pe care le scriu pentru că vreau să mi le amintesc.

• Ai un ton deprimat; eşti deprimată sau e doar PMS?
• Avantajul cînd eşti mereu deprimat este că nu mai suferi de PMS…

• Ştii că deprimarea se combate cu sex, nu?
• A trecut suficient de multă vreme ca să nu-mi mai amintesc dacă e adevărat.

• Vrei să-ţi demonstrez?
• Dacă mă aşezi în pat, adorm în drum spre pernă.

• Cum poţi să rezişti atît fără sex?
• Habar n-am, cert e că nu pot să rezist nici o zi fără muzică.

• Ai vreo fantezie legată de sex?
• La cît de rar se întîmplă, fantezia mea este că se întîmplă…

• De ce nu renunţi la blog?
• Din cînd în cînd mă trezesc cu cîte un mesaj haios despre cît de amuzantă/frumoasă/deşteaptă sînt. Cum în viaţa de zi cu zi oamenii se simt intimidaţi, sau pur şi simplu mă văd mai bine, comentariile respective fac bine la moral.

31 ianuarie 2007

"Worry in the house of thieves"

Sculat de dimineaţă ca orice om gospodar care ştie că problemele importante se rezolvă la prima oră, Steve Asheim, tobarul trupei Deicide, s-a îndreptat destoinic către o bancă "oarecare" din Innsbruck. Avea de făcut o depunere de numerar, suma deloc neglijabilă provenind din încasările turneului curent.

Suma fiind mare, unele bancnote pătate cu cerneală roşie şi deponentul arătând... ca în poză, angajaţii băncii au chemat poliţia. Steve a fost arestat pentru că s-a crezut că a fost implicat într-un jaf şi că avea în posesie bancnote marcate.

Timp de câteva ore Steve le-a explicat poliţiştilor austrieci că banii proveneau din vânzarea articolelor promoţionale şi că avea în buzunar un stilou care păta. Din fericire l-au crezut, altfel mă vedeam nevoită să încep cu un alt titlu, tot din repertoriul trupei: "Never to be seen again"...

Începând cu 1 februarie se relansează Renegade Radio. Ştiri, muzică şi atitudine, toate într-un singur loc.