Calin, file de poveste

Fri, Sep 26, 2008 at 10:57 AM
subject: Re:
mailed-by gmail.com



pentru ca tu spui ca e o premiera absoluta, iti multumesc pentru straduinta. Ma asteptam sa scrii in tonul in care ne-am amuzat pe chat, dar si asa e bine.

Prima impresie despre care vorbesti e foarte importanta. E momentul in care cineva ia o decizie. La mine a fost mai mult un sentiment pozitiv; unele persoane emana o energie care te fac sa iti doresti sa le fii in preajma, altele nu. Desi nu mai am impulsivitatea de a lua decizii bazate doar pe o chestie de moment, am spus ca merita sa mai stam de vorba. Si pentru ca nu sint genul care asteapta sa vina muntele la Mahommed, ti-am vorbit.

Din pacate singurul instrument la indemina a fost chatul, si e destul de greu sa percepi nivelul de interes intr-o conversatie plina de hlizeli, aluzii si fete zimbarete. Pe chat nu poti sa apreciezi corect daca omul care iti vorbeste simte intr-adevar ceea ce spune, asa cum nu poti stii daca nu cumva spune lucrurile alea la o gramada de lume.

A "fi impreuna" asa cum spui tu are mai multe graduri de interpretare. Daca a fi impreuna inseamna doar a trai momentul, nu este nevoie sa ne cunoastem mai mult decit ne stim deja. Iar trecutul fiecaruia nici macar nu e nevoie sa fie trecut. O camera decenta de hotel cu o sticla de vin poate deveni o amintire frumoasa.

Daca a fi impreuna inseamna putin mai mult decit atit, poate fi un lucru inteligent sa ne cunoastem putin mai bine. La un moment dat, cind pasiunea devine rutina, daca doi oameni nu au altceva in comun, lucrurile se termina prost. Oricum, lucrurile se pot termina prost oricind din o multime de alte motive. Sfatul meu este, daca intr-adevar se va ajunge acolo, sa ne ferim de cuvinte mari si sa incercam sa facem din perioada petrecuta "impreuna" un moment placut pentru amindoi.

Tina

Ce-i şi cu tăcerea asta?!

Că e de râs, că e de plâns, multă lume din echipa News FM nu ştie încă de faptul că radioul nostru are blog. Acum câteva săptămâni îl “iniţiam” pe Vlad într-ale blogului. Într-ale blogului nostru, nu că el ar fi vreun novice… “Băăăăăăi, păi ăsta-i blog de muzică!” – a exclamat el după câteva clicuri. Nimic mai adevărat din moment ce sunt singura care-l păstoreşte. Eu, ocazional o sticlă de ceva (nu spui ce) şi o mulţime de tipi care-mi cântă. Nu sub balcon, deşi ar fi foarte mişto să-i văd pe Queensrÿche încurcând circulaţia pe Ferdinand, ci în căşti. (Iar circulaţia pe Ferdinand nici nu ar putea fi mai încurcată decât acum.) Am fost puţin descumpănită de comentariul “Păi ce, noi suntem post de muzică?!” deoarece în opinia multora care ne ascultă am rămas singurul radio care mai difuzează muzică. Iar eu una nu-mi pot imagina viaţa fără muzică, respir muzică, şi 99% din motivele pentru care am ajuns la News FM a fost determinat de muzică. (Singurul post de radio care mai difuzează muzică, mai puţin după amiaza, prietenii ştiu de ce…)

Dacă îndepărtăm muzica rămânem cu una bucată RăzvrăTină căreia îi place să scrie dar îi e lene să citească. (Poate ar trebui să dau nişte telefoane, chiar nu mai ştiu nimic de unii prieteni, şi de când am şters blogurile din bookmarks, chiar nu mai am idee cine cu cine se mai… întâlneşte. (Prietenii or fi ştiind de ce, da’ probabil numa’ ăia cu rss feed…:P). Problema e că RăzvrăTina “scrie” mai ales atunci când merge, şi nu pentru că mâzgăleşte febril în carneţel ispitind maşinile să o transforme în breaking news, ci pentru că atunci se aşterne o linişte creativă peste isteria din zi şi cuvintele se aşează de la sine în fraze. (Care uneori au şi sens, da’ poate numai pentru prieteni.) Păcat însă că nu există un mecanism de memorare a acestor gânduri, deoarece odată ajunsă acasă RăzvrăTina se relaxează prea mult şi uită ce voia de fapt să spună. Şi de foarte multe ori gândurile alea sunt geniale de-a dreptul dar cu o notă mult prea personală. De felul ei RăzvrăTina este o fire impulsivă, dar de când cu blogul personal a învăţat că uneori e bine să te autocenzurezi. Mai ales dacă ai obiceiul să povesteşti cu lux de amănunte (aflate de la alţii, evident) ce s-a petrecut după ce ai băut 2 sticle de vin în aproximativ 20 de minute. (O să trec din nou la persoana întâi, nu ştiu ce m-a apucat.)

Aşa că, debusolată de lipsa de entuziasm ale colegilor faţă de însemnările anterioare în special şi/sau blogul radioului în general, lipsită de feedback de la cetitori şi urând ideea de a scrie despre mine, am urmat îndeaproape mottoul News FM de la început de drum: “Dacă nu ai nimic interesant de spus, mai bine taci.” Chestia asta suna excelent ca încheiere, da’ asta e, o să stric ieşirea scenică teatrală explicând de ce prefer să scriu mult despre muzică şi foarte puţin despre mine. Scriind cu regularitate lucruri mărunte povestite cu sinceritate, lumea va avea falsa impresie că te cunoaşte. (Dacă până acum nu crezi că am o problemă cu alcoolul, nu citesc şi sunt interesată doar de muzică, înseamnă că m-am înşelat. (Sau blogul nu mai e ce-a fost odată…:P)

[originally posted on News FM Blog]

Cine este RăzvrăTina?

[originally posted on News FM Forum]

Pentru toţi aceia care ne ascultă şi ne citesc

Sunt oameni cărora Crăciunul nu li se mai pare o sărbătoare, ci mai degrabă o manipulare grosieră a sentimentelor, o oportunitate de marketing şi – mai ales în ultimii ani – un circ mediatic lacrimogen.

Personal, îmi place perioada Crăciunului. Nefiind genul petrecăreţ îmi surâde mai degrabă idea de a fi acasă, cu familia, şi de nu fi nevoită să merg nicăieri. Au fost ani când am lucrat şi de Crăciun, şi de Anul Nou, şi nu am resimţit acest lucru ca pe o pedeapsă ci mai degrabă ca pe o normalitate. Un Crăciun reuşit în opinia mea nu înseamnă nici fuga pe drum până în nu ştiu ce staţiune montană, nici mersul în locaţii exotice, nici ieşitul prin cluburi sau restaurante. Ştiu, ştiu, o să spuneţi că am îmbătrânit, dar nici acum 10 ani nu eram altfel. Am preferat intotdeauna să lenevesc în pat, sub plapumă, uitându-mă la filme vechi în timp ce savuram o caserolă de îngheţată. În afară de dulciuri nu prea am excese de sărbători şi încerc pe cât posibil să împiedic gătitul în exces, deoarece nu văd rostul a n feluri de mâncare când eu mănânc la fel ca de obicei.

Îmi aduc aminte cu plăcere de filme pe care le-am văzut când eram copil şi care prim mesajul lor pozitiv încă reuşesc să mă binedispună: “A beautiful life” este filmul tipic de Crăciun, iar “Desculţ în parc” mă amuză teribil prin umorul de situaţie. Probabil Crăciunul mi-a rămas drag şi prin filmele americane tematice, “Singur acasă” fiind la fel de savuros în egală măsură pentru copii cât şi pentru oamenii mari. De fapt, astfel de filme mi-au influenţat pasiunea de a decora casa, bradul sau de a ambala festiv cadouri.

Încerc să echilibrez puţin reticenţa mea de a mă distra la comandă (pentru că aşa se cade şi aşa face toată lumea) cu plăcerea de a mă conforma anumitor tradiţii. Îmi place să fac cadouri la fel de mult cum îmi place să le primesc. Îmi place când ninge afară deşi prefer să admir din interior decât să ies la o bătaie cu bulgări. Îmi place să toastez pentru noi începuturi şi să sper într-un an mai bun. Îmi place să cred că devin un om mai bun (mai complet, mai împlinit) cu trecerea fiecărui an. Îmi place să cred că oamenii sunt buni prin definiţie şi doar în circumstanţe nefericite se schimbă dramatic.

Îmi doresc şi vă doresc un 2008 cât mai normal, unde normalitatea este definită de propriile voastre criterii.

[originally posted on News FM Blog]

Radio, de ieri și azi

Îmi amintesc că prin aprilie ascultam în căşti, la noul meu telefon mobil, un post de radio de care nu ştiam nimic. Neobişnuit lucru – pentru mine – deoarece după revoluţie cunoşteam toate radiourile, visam frecvenţele şi telefoanele de redacţie, cunoşteam pe de rost adresele şi – mai mult ca sigur – fusesem şi prin studio măcar o dată. La vremea aceea îmi făcusem mulţi prieteni în rândul acelora care prezentau emisiuni şi, cu unii dintre ei, încă păstrez legătura.

Nu am să uit niciodată euforia primilor ani de radio post revoluţionar; oameni discutând relaxaţi despre ziua care începea sau care doar ce se încheiase, emisiuni pregătite cu colecţia muzicală din dotare, topurile redactate de ascultători, lipsa plylisturilor şi, nu în ultimul rând, interacţiunea cu ascultatorii. Showurile interactive în care ascultătorii dădeau telefoane toată noaptea şi răspunsurile la scrisori erau numai câteva din emisiunile menite să te facă să te simţi bine. Muzică era din belşug, şi din toate genurile. Pentru că înainte de 1989 nu avusesem acces decât la Abba şi Boney M, timp de 3 ani de zile am ascultat absolut orice. Dormeam cu radioul pornit de frică să nu ratez ceva important.

Ceva s-a schimbat, prin 1993 lumea deja se săturase de promisiuni deşarte despre o viaţă mai bună iar inflaţia năucitoare îşi spunea cuvântul şi asupra moralului acelora meniţi să ne descreţească frunţile. Oamenii au pierdut euforia şi entuziasmul şi au devenit “fatigaţi” şi condescendenţi. Ajunsese astfel încât deschideai radioul doar ca să auzi pe unul sau altul despre ce zi “nasoală” are el şi ce mult “suge” să fii la radio în acel moment. Radioul nu a mai fost din acel moment pentru ascultători, ci pentru cei care îl realizau, terenul personal de joacă, unde – ca moderator – închideai microfonul dacă nu-ţi plăcea numele celui care te apela pe linia directă şi te decretai dumnezeu.

Apoi, prin 1996, a dispărut şi muzica, în parte datorită campaniei de promovare a valorilor autohtone. Am evitat să pun ghilimele, pentru că chiar avem valori, dar nu este vorba de trupele promovate atunci. N-am să înţeleg niciodată de ce “au prins”, de ce au dispărut treptat până şi baladele rock, şi cum s-a ajuns la manelizarea României. Ce-i drept, nu la radiourile principale, dar cred ca liniarizarea muzicală, faptul ca schimbai frecvenţele şi nu sesizai nici o diferenţă şi faptul că lumea nu mai avea opţiuni a contribuit în parte la acest lucru. Muzica “altfel” a devenit noua contrabandă, şi “Hai să-ţi dau să asculţi o trupă faină” aducea izbitor cu “Hai să-ţi dau să citeşti o carte bună” de dinainte de ’89.

Revin. Îmi amintesc că prin aprilie ascultam în căşti, la noul meu telefon mobil, un post de radio de care nu ştiam nimic. Eram foarte entuziasmată că auzeam trupe de care probabil multă lume nici nu auzise, şi mă întrebam cum mai este încă posibil. Eram fericită că nu vorbea nimeni, dacă tot nu spunea ceva care să facă vreo diferenţă. Pentru prima dată aveam senzaţia că, nu numai că trăiesc în universul meu, dar aveam acum şi coloană sonoră la el. Puţin bănuiam atunci că, peste numai câteva luni, avea să mi se propună o colaborare cu ceea ce părea cel mai (de) bun (gust) radio în FM la acea vreme. Incredibil mi se pare încă faptul că am ajuns să fac emisiuni cu una din figurile proeminente ale radioului post-revoluţionar şi unul din fericiţii destinatari ai epistolelor mele săptămânale prin anii ’90.

Vorba colegului meu Bogdan Nicolescu, “Muzica fie cu voi”.

[originally posted on News FM Blog]

Din nou despre iubire şi alti demoni

Între 24-30 septembrie se desfăşoară la Sala Eforie Festivalul Filmului Sîrbesc. Am reuşit azi să văd “Dimineaţa” – dar probabil nu aş fi mers dacă pe invitaţie ar fi scris şi anul. O singură replică îmi (va) rămîne în minte:

“În orice poveste de iubire există mai mulţi protagonişti decît este nevoie”.


About love and other demons

The Serbian Movie Festival takes place between 24-30 of September. I went to see "Dawn"; I probably would have skipped it had I seen the year of the movie on the invitation. Nevertheless, this line has stuck with me:

"Every love story has more characters than needed".

Voyeur-ism de blogger V

Mor de rîs. Uitasem cît de down to earth e băiatul ăsta.











"Major in advanced pimping and minor in bitchslapping" - ce păcat ca nu ştiam chestia asta cînd încă scriam pe Perfectly Imperfect :)))))))))

Deget de blogger

Inspirat, evident, de the one and only Schweinhund...

Voyeur-ism de blogger IV

De aici.

Visual DNA ro

Read my VisualDNA™ Get your own VisualDNA™

Via Cip, Andreiard

Despre RazvraTina, muzica, sex, si lipsa acestuia

[Cîteva întrebări primite live, pe mail, pe Y.M. sau pe blog şi răspunsurile de rigoare.]

• De ce scrii aşa de rar?
• Nu mai am timp.

• De ce nu mai scrii în engleză?
• Şi-n engleză stau la fel de prost cu timpul.

• Ce anume faci de nu ai timp de scris?
• Lucrez part time la o reprezentanţă, full time la oim.ro, predau engleză şi română şi mă ocup de emisiuni, ştiri şi actualizarea site-ului pentru Renegade Radio.



• De ce ţi-ai mai făcut blog dacă n-ai timp să scrii?
• Sînt lucruri pe care le scriu pentru că vreau să mi le amintesc.

• Ai un ton deprimat; eşti deprimată sau e doar PMS?
• Avantajul cînd eşti mereu deprimat este că nu mai suferi de PMS…

• Ştii că deprimarea se combate cu sex, nu?
• A trecut suficient de multă vreme ca să nu-mi mai amintesc dacă e adevărat.

• Vrei să-ţi demonstrez?
• Dacă mă aşezi în pat, adorm în drum spre pernă.

• Cum poţi să rezişti atît fără sex?
• Habar n-am, cert e că nu pot să rezist nici o zi fără muzică.

• Ai vreo fantezie legată de sex?
• La cît de rar se întîmplă, fantezia mea este că se întîmplă…

• De ce nu renunţi la blog?
• Din cînd în cînd mă trezesc cu cîte un mesaj haios despre cît de amuzantă/frumoasă/deşteaptă sînt. Cum în viaţa de zi cu zi oamenii se simt intimidaţi, sau pur şi simplu mă văd mai bine, comentariile respective fac bine la moral.