Iubirea – de la teorie la practică

Termenul "eros" originează din grecescul "erasthai" şi face referire la acel aspect al iubirii care se manifestă printr-o puternică dorinţă pentru ceva. De multe ori este evocat pentru a exprima o dorinţă de natură sexuală – de aici denumirea modernă de "erotic". În scrierile sale Platon este de părere că eros este doar o dorinţă prin care căutăm frumuseţea transcedentală. A iubi înseamnă a căuta nu un anumit individ, ci acele elemente de frumuseţe pură, ideală pe care acesta le posedă.

Contrastînd cu dorinţa pasională a erosului, "philia" reprezintă tandreţea şi afecţiunea pentru celălalt. La greci termenul se referea inclusiv la loialitatea faţă de familie şi cetate. Aristotel spunea că la baza prieteniei se află interesele comune, plăcîndu-ne cu precădere aceia care caută în viaţă ceea ce căutăm şi noi, care dau dovadă de calm şi justeţe, şi care ne admiră la fel de mult pe cît îi admirăm şi noi. În opinia sa caracterele integre generau cel mai bun tip de prietenie, şi în ultimă instanţă, iubire. Însă prima condiţie a iubirii descrise de Aristotel era ca omul să se iubească pe sine însuşi. Fără puţin egoism omul nu putea manifesta înţelegere şi afecţiune către ceilalţi.

"Agape" face referire la dragostea paternă a divinităţii faţă de om, dar termenul poate fi extins pentru a îngloba o iubire fraternă pentru toată umanitatea. Agape deţine elemente comune erosului şi philiei în sensul că descrie o iubire perfectă care este pe de o parte tandreţe, iar pe de altă parte pasiune fără necesitatea reciprocităţii. Conceptul apare în religia creştin-iudaică referitor la iubirea de Dumnezeu: "Îl vei iubi cu toată inima, tot sufletul şi toată voinţa ta."

Alan Soble face un excelent rezumat: "Eros este agresiv, egocentric şi chiar egoist. Agape e o iubire generoasă. Eros reprezintă o iubire inconsecventă, infidelă, în timp ce agape nu fluctuează şi continuă să ofere în ciuda nerecunoştinţei. Eros e o dragoste ce răspunde unei valori a lucrurilor, în timp ce agape conferă valoare lucrurilor ca rezultat al iubirii manifestate. În final, eros e o iubire ascendentă, prin care ne înălţăm către divinitate, iar agape este o iubire descendentă, de la divinitate către om... Philia este prinsă undeva între eros şi agape."

Mi-a fost greu să înţeleg de ce lumea a încercat de atîta vreme să teoretizeze diferitele aspecte ale iubirii. La ce bun să scrii despre dragoste cînd poţi fi ocupat trăind-o şi experimentînd-o la propriu? Bună întrebare. Am aflat şi răspunsul după cîteva luni de tortură auto-indusă, timp în care teoretizam numai ca să-mi pot găsi liniştea. Şi chiar aşa, la ce-ţi trebuie certitudini în dragoste?! Certitudini nu, dar cîteva puncte de reper, ca să nu zic un punct de sprijin, ar fi binevenite. "Daţi-mi un punct de sprijin şi voi urni Pămîntul din loc", nu?

Nu poţi impune sentimente inimii; nu m-am forţat niciodată să simt ceea ce am simţit şi n-am forţat pe nimeni să-mi ofere reciprocitate. Am sperat ca acest lucru să se întîmple în mod natural, apoi mi-am acceptat liniştită soarta... Pînă nu de mult am fost destul de absorbită de mica mea dramă personală. Deşi nu-s genul, mă trezeam cu ochii în lacrimi în cele mai nepotrivite locuri şi situaţii, copleşită de tensiunea acumulată, de frustrarea că nu pot face altceva decît fac deja, chiar dacă o fi fost rău sau bine, de disperarea că o să se termine pentru că nu e loc de altceva, şi de întrebarea tipic feminină "de ce mi se întîmplă tocmai mie?!" (eu aia specială cu atît de multe de oferit şi care merit să primesc mult mai mult – sună cunoscut?)

În acele zile de "buffer overflow" îmi doream să renunţ, pentru a pune capăt unei torturi mizerabile; însă mi-era frică să pun punct pentru că am observat în timp cît de repede pot închide un capitol cînd hotărăsc asta şi cît de puţin mă uit înapoi. Dar de ce să renunţ la un sentiment aşa frumos?! Poate pentru că vreau/merit să fiu cu cineva care îmi caută compania şi care nu doar îmi tolerează prezenţa...

Am fost eros şi am fost philia. Am iubit eroşi şi am pierdut. Am întîlnit philia şi agape. Şi am pierdut, dar am cîştigat.