Capitolul 2 – Bilet de concert

Rămăsesem la data de 6 octombrie, anul de graţie 2006. Prima seară de concert. Ca idee, mi s-a părut amuzantă iniţiativa unui concert rock sub deviza "muzică împotriva drogurilor" – mai ales că unii dintre artişti aveau antecedente la activ... În aer se simţea un vînt aducător de ploaie. Tocmai ne întrebam de ce naiba nu le dă ăstora prin cap să inventeze un aeroport acoperit (insert Beavis and Butthead laughter here), cînd pe scenă urcă un nene care anunţă voios că s-a remediat pana de curent. Nu vreau să ştiu ce se întîmplă cu avioanele cînd aeroporturile se confruntă cu pene de curent... De fapt, vorba lui Schweinhund, "în final, toate avioanele ajung la sol..."

După 5 ore întîrziere, programul a fost deschis de trupa "Defect". Mie mi-ar fi plăcut mai mult dacă n-ar fi avut parte vocală pentru ca linia melodică ar fi fost cît de cît suportabilă, în ciuda faptului că tobele au sunat sec. Am profitat de prestaţia lor ca să dau o tură prin zonă, pentru inventarierea cunoscuţilor. În afară de my best friend şi our boyfriends prezenţi şi trecuţi, nimic. La final vocalul a spus pînă la urmă două vorbe care au avut ecou în rîndul maselor: "Fără droguri!" urmate imediat de "Nu prea vă convine chestia asta, nu?" Păăăăăi... judecînd după feţele unora care erau deja beţi criţă, nu, nu cred că i-a impresionat foarte mult pilda moralizatoare.

A doua trupă care a urcat pe scenă, "Seven", se autoproclamă "love metal". Fiind clujeni aveau în primele rînduri nişte susţinători înfocaţi. Faţă de ce auzisem înainte Seven a sunat chiar interesant, deşi vocalul încearcă un pic cam prea mult să aducă a HIM. Cam pe la mijlocul recitalului lor am început şi eu să-mi croiesc drum către primul rînd. Pentru cei interesaţi, există o înregistrare cu Seven pe youtube. Da, da, bootlegul îmi aparţine. :)

Am fost plăcut surprinsă să observ o notă ascendentă, adică creşterea calităţii reprezentaţiilor pe măsură ce se apropia punctul culminant al concertului. Mie mi-a plăcut enorm prestaţia celor de la "Avatar", amintindu-mi de energia celor de la Pantera. Judecînd după mosh-pitul din primele rînduri, nu cred că am fost singura. Singură am rămas o vreme cînd pretenul s-a dus să-şi încerce norocul la o sesiune de fotografii cu Crematory, dar măcar în timpul ăsta am ajuns şi eu unde îmi propusesem. Adică în primul rînd. :) Ah, da, avem înregistrare video şi cu Avatar. Păi se putea altfel?

Pretenul s-a întors după o vreme fără poze, dar cu tricou original Crematory – long sleeves. La preţ de dumping. Un tricou cu mîneci lungi a costat 35 RON şi unul cu mîneci scurte 20 RON. Prin Bucureşti chestii similare dar meşteşugite prin Ungaria se apropie lejer de 100 RON. Bineînţeles că la atare ofertă după concert am mers şi eu la stand să încerc să găsesc un tricou mărimea mea. Tipul care vindea a părut uimit de faptul că eu şi pretenul plătim separat. L-a tras deoparte şi a început să-i facă trainingul: "acum îi iei tricou, mai încolo o scoţi în oraş, o cină romantică, înţelegi tu..." De înţeles a înţeles el ceva, măcar parţial. Mi-a cumpărat tricoul ca să scape ieftin de ziua mea care se apropie. Aviz amatorilor :) După care tipul, probabil impresionat de mutrele noastre inocente, ne-a invitat a doua zi să îi însoţim la o bere. Io n-am aşteptat să-mi zică de două ori şi am cerut detalii. Cică Hotel Onix, pe la prînz... Dar despre asta în postul viitor.

În încheiere trebuie să precizez că băieţii ăştia au dat super clasă, că n-au avut aere de vedete şi că au cîntat vreo două ore, timp în care au comunicat excelent cu publicul. Ba chiar au întrebat ce vrem să auzim, şi chiar au cîntat la cerere. Ca lăutarii :) Aveţi mai jos înregistrarea live de la "The Fallen".



Dacă v-a plăcut, mai găsiţi două videoclipuri pe youtube courtesy of yours truly: "Revolution" şi "Temple of love". Enjoy. (I know I did...)

Şi unde mai pui că la sfîrşit am dat şi mîna cu Matthias, vocalul secundar, ăla mic, dulce şi blond... Sweet :)