Closer ro

The hunger for love is much more difficult to remove than the hunger for bread.

~ Mother Teresa ~

O zi ca oricare alta, aglomeraţie, mulţime, ea îl vede, îi zîmbeşte, el o vede, îi zîmbeşte şi el, apropiere, cunoaştere, discuţii, glume, iluzii, iubire.

Dragoste la prima vedere...

Mi-a fost recomandat "Closer" de către un prieten care mă învăţa că există o singură modalitate de a părăsi pe cineva: "I don’t love you anymore. Goodbye." Din păcate nu este niciodată atît de simplu, şi de multe ori se întîmplă să pleci înainte de a se fi terminat.

Majoritatea oamenilor e dependentă de iubire. Uneori iubirea atinge patologicul şi se împleteşte cu obsesia, cu dorinţa pur animalică, cu gelozia oarbă. Iubim, urîm, posedăm, ne încăpăţînăm, ne torturăm, îi torturăm pe alţii pentru egoismul nostru.



"Dan: I hate that I'm hurting you."
"Alice: Then why are you?
No one will ever love you as much as I do. Why isn't love enough?"

De ce dragostea nu este niciodată de ajuns? Pentru că ne e frică de ea, de impactul pe care-l poate avea asupra noastră, de pierderea controlului, ne e frică să nu devenim dependenţi de cineva care poate dispărea din viaţa noastră lăsîndu-ne la fel de năuciţi ca după o lovitură la cap. Foarte inspirat Dean Martin la versul "Tell me quick, ain't love a kick in the head?"



A fost prima dată cînd, urmărind o scenă romantică pe monitor, la o distanţă de 50 de centimetri, mi s-a părut că sînt indiscretă.

De ce trebuie văzut filmul ăsta? Pentru că fiecare frîntură de conversaţie şi fiecare experienţă relatată pe ecran are legătură cu ceva din viaţa ta. Şi toate, asemeni fotografiilor Annei, pot fi interpretate.

Fără a ţi se arăta o singură secundă de sex, eşti tîrît într-un univers deopotrivă fascinant şi repulsiv. Şi înveţi. Despre a fi puternic, despre a fi vulnerabil, despre dependenţa de cineva, despre fidelitate şi infidelitate, despre furie, iertare, depresie şi alegeri neinspirate. Despre capitulare. Despre compromis.



"Larry: You don't know the first thing about love, because you don't understand compromise."

Aşa şi e,
Precum ai spus că va fi,
Viaţa trece pe lîngă mine
Mai mereu...

Aşa şi e,
Versiunea scurtă:
Fără iubire, fără victorii,
Fără erou în universul ei

Nu-mi pot lua privirea de la tine...
Nu mă pot gîndi decît la tine...
Pînă cînd voi întîlni pe altcineva

~ Damien Rice "The Blowers Daughter" ~

Cît durează dragostea la prima vedere? Evident, pînă vezi pe altcineva...

Ştirile la români

Incredibil cum o ştire despre o tragedie feroviară se poate transforma într-un show de divertisment: "... au reuşit să scoată 15 cadavre, dintre care 21 decedate."

"Prima", viaţa e mult mai frumoasă cu tine...

Iubirea – de la teorie la practică

Termenul "eros" originează din grecescul "erasthai" şi face referire la acel aspect al iubirii care se manifestă printr-o puternică dorinţă pentru ceva. De multe ori este evocat pentru a exprima o dorinţă de natură sexuală – de aici denumirea modernă de "erotic". În scrierile sale Platon este de părere că eros este doar o dorinţă prin care căutăm frumuseţea transcedentală. A iubi înseamnă a căuta nu un anumit individ, ci acele elemente de frumuseţe pură, ideală pe care acesta le posedă.

Contrastînd cu dorinţa pasională a erosului, "philia" reprezintă tandreţea şi afecţiunea pentru celălalt. La greci termenul se referea inclusiv la loialitatea faţă de familie şi cetate. Aristotel spunea că la baza prieteniei se află interesele comune, plăcîndu-ne cu precădere aceia care caută în viaţă ceea ce căutăm şi noi, care dau dovadă de calm şi justeţe, şi care ne admiră la fel de mult pe cît îi admirăm şi noi. În opinia sa caracterele integre generau cel mai bun tip de prietenie, şi în ultimă instanţă, iubire. Însă prima condiţie a iubirii descrise de Aristotel era ca omul să se iubească pe sine însuşi. Fără puţin egoism omul nu putea manifesta înţelegere şi afecţiune către ceilalţi.

"Agape" face referire la dragostea paternă a divinităţii faţă de om, dar termenul poate fi extins pentru a îngloba o iubire fraternă pentru toată umanitatea. Agape deţine elemente comune erosului şi philiei în sensul că descrie o iubire perfectă care este pe de o parte tandreţe, iar pe de altă parte pasiune fără necesitatea reciprocităţii. Conceptul apare în religia creştin-iudaică referitor la iubirea de Dumnezeu: "Îl vei iubi cu toată inima, tot sufletul şi toată voinţa ta."

Alan Soble face un excelent rezumat: "Eros este agresiv, egocentric şi chiar egoist. Agape e o iubire generoasă. Eros reprezintă o iubire inconsecventă, infidelă, în timp ce agape nu fluctuează şi continuă să ofere în ciuda nerecunoştinţei. Eros e o dragoste ce răspunde unei valori a lucrurilor, în timp ce agape conferă valoare lucrurilor ca rezultat al iubirii manifestate. În final, eros e o iubire ascendentă, prin care ne înălţăm către divinitate, iar agape este o iubire descendentă, de la divinitate către om... Philia este prinsă undeva între eros şi agape."

Mi-a fost greu să înţeleg de ce lumea a încercat de atîta vreme să teoretizeze diferitele aspecte ale iubirii. La ce bun să scrii despre dragoste cînd poţi fi ocupat trăind-o şi experimentînd-o la propriu? Bună întrebare. Am aflat şi răspunsul după cîteva luni de tortură auto-indusă, timp în care teoretizam numai ca să-mi pot găsi liniştea. Şi chiar aşa, la ce-ţi trebuie certitudini în dragoste?! Certitudini nu, dar cîteva puncte de reper, ca să nu zic un punct de sprijin, ar fi binevenite. "Daţi-mi un punct de sprijin şi voi urni Pămîntul din loc", nu?

Nu poţi impune sentimente inimii; nu m-am forţat niciodată să simt ceea ce am simţit şi n-am forţat pe nimeni să-mi ofere reciprocitate. Am sperat ca acest lucru să se întîmple în mod natural, apoi mi-am acceptat liniştită soarta... Pînă nu de mult am fost destul de absorbită de mica mea dramă personală. Deşi nu-s genul, mă trezeam cu ochii în lacrimi în cele mai nepotrivite locuri şi situaţii, copleşită de tensiunea acumulată, de frustrarea că nu pot face altceva decît fac deja, chiar dacă o fi fost rău sau bine, de disperarea că o să se termine pentru că nu e loc de altceva, şi de întrebarea tipic feminină "de ce mi se întîmplă tocmai mie?!" (eu aia specială cu atît de multe de oferit şi care merit să primesc mult mai mult – sună cunoscut?)

În acele zile de "buffer overflow" îmi doream să renunţ, pentru a pune capăt unei torturi mizerabile; însă mi-era frică să pun punct pentru că am observat în timp cît de repede pot închide un capitol cînd hotărăsc asta şi cît de puţin mă uit înapoi. Dar de ce să renunţ la un sentiment aşa frumos?! Poate pentru că vreau/merit să fiu cu cineva care îmi caută compania şi care nu doar îmi tolerează prezenţa...

Am fost eros şi am fost philia. Am iubit eroşi şi am pierdut. Am întîlnit philia şi agape. Şi am pierdut, dar am cîştigat.

Pieta ro

Ani de zile o reproducere a lui Miyata Masayuki a stat la mine în cameră la loc de cinste într-una din nişele peretelui în faţa căruia ţineam biroul, supravieţuind multor schimbări de tapet, mobilier, design interior şi altele la fel de traumatizante pentru vecini...

Mie îmi place să redecorez frecvent, şi dacă nu-mi pot permite luxul de a mă muta dintr-un loc în altul, măcar mut mobila de colo-colo. Ei bine, în orice situaţie această minunată lucrare a stat în apropierea spaţiului meu de lucru, şi multe epistole au fost redactate ronţăind creativ creionul în timp ce admiram "Pieta"...

Nu sînt o persoană religioasă; în copilărie am fost tîrîtă pe la biserici şi mînăstiri oarecum împotriva voinţei mele, însă nu m-au încercat alte sentimente de admiraţie în vecinătatea vreunei biserici decît cele legate de frumuseţea pur arhitecturală. Este însă foarte adevărat că te poţi linişti şi poţi încerca un sentiment de religiozitate în faţa unei opere de artă care reuşeşte să îţi transmită un mesaj.

Phoenix ro

"She knew the risks, she didn't have to be there. It rains... you get wet." - "Heat"

Dimineaţa asta înnorată mi-a adus aminte de "A".

"A" nu era nicidecum genul de prezenţă tonică, efervescentă, solară, care să te energizeze ca o cafea tare, în schimb avea o oarecare nostalgie şi o undă de mister şi lascivitate care se lipea de sufletul tău si nu-ţi mai dădea pace. De cele mai multe ori resping oamenii care nu par suficient de "aprinşi" sau trimit semnale contradictorii, însă mi se întîmplă uneori să le caut compania. "A" era aidoma personajului lui Robert de Niro in "Heat"; nu dorea să se ataşeze de nimeni şi nimic de care nu se putea despărţi în 30 de secunde. Îl invidiam sincer pentru nonşalanţa cu care afirma că stă cu cineva, atîta vreme cît îi este bine, după care "se extrage" şi merge mai departe. Era în această declaraţie o certitudine aproape fatalistă, în genul celei evocate mai tîrziu de Robbie Williams în "Feel" – „Before I fall in love I’m preparing to leave her" – certitudinea că toate lucrurile, rele sau bune, au un final.

Fără a face nimic în mod special, decît un zîmbet care contrasta cu sobrietatea-i obişnuită, şi ocazional un sărut prietenesc pe obraz, omul ăsta se insinua în sufletul tău treptat, dar constant, ca o boală. După toate aparenţele contagioasă. Nu ştiu dacă era misterul, intangibilitatea sau poate ceva mai profund de care nu mi-am dat seama, cert este că "A" nu părea să ducă lipsă de companie feminină. Deşi nu l-am văzut niciodată schimbînd femeile ca pe articole vestimentare, am observat cît "lipici" avea în public. La un anumit gen de public... Nu ştiu nici acum de ce am ales cu bună ştiinţă să mă alătur unui lung şir de experienţe insignifiante cînd toată viaţa am urît să fiu cu cineva pentru care nu însemn nimic. Am ignorat avertismentele şi am sărit în gol. A fost o alegere care mi-a aparţinut în totalitate şi pentru care m-am pregătit să suport consecinţele.

Mi-e dor din cînd în cînd de "A". A fost o prezenţă scurtă dar importantă în viaţa mea. Aparent a şi marcat o tendinţă a relaţiilor următoare, în care eu să iau hotărîri de moment şi să suport consecinţe :)

Îmi amintesc uneori cu plăcere una din nopţile în care "A" şi încă 2 colegi de facultate ne-am adunat la mine pentru o seară de junk food, filme, muzică, bîrfe, bere şi atmosferă studenţească. Nu s-a întîmplat nimic carnal atunci, nici între noi, nici între ceilalţi, însă spre dimineaţă îl pîndeam cum doarme şi îi conturam de la distanţă profilul feţei. Am memorat atunci fiecare fir răzleţ de sprînceană şi fiecare crevasă apărută prematur în jurul ochilor. Mai mare decît mine cu cîţiva ani, cu o experienţă de viaţă haotică ce însumase inclusiv dormitul în şanţuri prin alte ţări, cu nopţi pierdute cum îi şade bine unui artist, şi cu lipsa de preocupare pentru îngrijirea cosmetică specifică oricărui bărbat care se respectă, "A" avea un şir de riduri paralele ce porneau de sub colţul exterior al ochiului şi coborau către zona de sub ochi. Fără să fi avut o frumuseţe perfectă, ireală, care te amuţeşte, "A" avea tot felul de mici imperfecţiuni pe care eu, în situaţia dată, le găseam delicioase.

E înnorat, cerul stă să lăcrimeze aidoma unei gagici care înţelege în final că, da, ăsta e sfîrşitul, şi cu toate astea mie îmi place la nebunie. Uneori am chef să mă plimb pe o vreme ca asta, să las vîntul să mă strîngă puţin, alteori vreau doar să zac leneş sub plapumă. De ce-mi place cînd e înnorat? Poate pentru că nu poţi trăi veşnic în soare, oricît de plăcută ar fi această experienţă. De ce alegem uneori oameni care ştim că ne vor răni? Pentru că ne plictisim la un moment dat de oameni care ne venerează. Reversul medaliei, nevoia de schimbare, goana după himere sau poate doar provocarea... Îmi place cînd e soare, şi e soare şi-n suflet, îmi place cînd sînt nori, îmi place cînd plouă domol şi-mi plac şi furtunile...

Chiar mă gîndeam la un moment dat că viaţa mea aduce puţin cu un buletin meteo: „vînt slab pînă la moderat, cer variat noros, pe alocuri cu descărcări electrice”... Eh, descărcările alea electrice merită tot efortul... Şi ce dacă uneori e prea intens şi te arzi? Şi ce dacă uneori e prea mult dintr-o dată şi doare atît de rău că ai vrea să mori? Cum bine spunea un prieten, e bine să mori din cînd în cînd. Numai aşa poţi renaşte.