19 septembrie 2006

Phoenix ro

"She knew the risks, she didn't have to be there. It rains... you get wet." - "Heat"

Dimineaţa asta înnorată mi-a adus aminte de "A".

"A" nu era nicidecum genul de prezenţă tonică, efervescentă, solară, care să te energizeze ca o cafea tare, în schimb avea o oarecare nostalgie şi o undă de mister şi lascivitate care se lipea de sufletul tău si nu-ţi mai dădea pace. De cele mai multe ori resping oamenii care nu par suficient de "aprinşi" sau trimit semnale contradictorii, însă mi se întîmplă uneori să le caut compania. "A" era aidoma personajului lui Robert de Niro in "Heat"; nu dorea să se ataşeze de nimeni şi nimic de care nu se putea despărţi în 30 de secunde. Îl invidiam sincer pentru nonşalanţa cu care afirma că stă cu cineva, atîta vreme cît îi este bine, după care "se extrage" şi merge mai departe. Era în această declaraţie o certitudine aproape fatalistă, în genul celei evocate mai tîrziu de Robbie Williams în "Feel" „Before I fall in love I’m preparing to leave her" – certitudinea că toate lucrurile, rele sau bune, au un final.

Fără a face nimic în mod special, decît un zîmbet care contrasta cu sobrietatea-i obişnuită, şi ocazional un sărut prietenesc pe obraz, omul ăsta se insinua în sufletul tău treptat, dar constant, ca o boală. După toate aparenţele contagioasă. Nu ştiu dacă era misterul, intangibilitatea sau poate ceva mai profund de care nu mi-am dat seama, cert este că "A" nu părea să ducă lipsă de companie feminină. Deşi nu l-am văzut niciodată schimbînd femeile ca pe articole vestimentare, am observat cît "lipici" avea în public. La un anumit gen de public... Nu ştiu nici acum de ce am ales cu bună ştiinţă să mă alătur unui lung şir de experienţe insignifiante cînd toată viaţa am urît să fiu cu cineva pentru care nu însemn nimic. Am ignorat avertismentele şi am sărit în gol. A fost o alegere care mi-a aparţinut în totalitate şi pentru care m-am pregătit să suport consecinţele.

Mi-e dor din cînd în cînd de "A". A fost o prezenţă scurtă dar importantă în viaţa mea. Aparent a şi marcat o tendinţă a relaţiilor următoare, în care eu să iau hotărîri de moment şi să suport consecinţe :)

Îmi amintesc uneori cu plăcere una din nopţile în care "A" şi încă 2 colegi de facultate ne-am adunat la mine pentru o seară de junk food, filme, muzică, bîrfe, bere şi atmosferă studenţească. Nu s-a întîmplat nimic carnal atunci, nici între noi, nici între ceilalţi, însă spre dimineaţă îl pîndeam cum doarme şi îi conturam de la distanţă profilul feţei. Am memorat atunci fiecare fir răzleţ de sprînceană şi fiecare crevasă apărută prematur în jurul ochilor. Mai mare decît mine cu cîţiva ani, cu o experienţă de viaţă haotică ce însumase inclusiv dormitul în şanţuri prin alte ţări, cu nopţi pierdute cum îi şade bine unui artist, şi cu lipsa de preocupare pentru îngrijirea cosmetică specifică oricărui bărbat care se respectă, "A" avea un şir de riduri paralele ce porneau de sub colţul exterior al ochiului şi coborau către zona de sub ochi. Fără să fi avut o frumuseţe perfectă, ireală, care te amuţeşte, "A" avea tot felul de mici imperfecţiuni pe care eu, în situaţia dată, le găseam delicioase.

E înnorat, cerul stă să lăcrimeze aidoma unei gagici care înţelege în final că, da, ăsta e sfîrşitul, şi cu toate astea mie îmi place la nebunie. Uneori am chef să mă plimb pe o vreme ca asta, să las vîntul să mă strîngă puţin, alteori vreau doar să zac leneş sub plapumă. De ce-mi place cînd e înnorat? Poate pentru că nu poţi trăi veşnic în soare, oricît de plăcută ar fi această experienţă. De ce alegem uneori oameni care ştim că ne vor răni? Pentru că ne plictisim la un moment dat de oameni care ne venerează. Reversul medaliei, nevoia de schimbare, goana după himere sau poate doar provocarea... Îmi place cînd e soare, şi e soare şi-n suflet, îmi place cînd sînt nori, îmi place cînd plouă domol şi-mi plac şi furtunile...

Chiar mă gîndeam la un moment dat că viaţa mea aduce puţin cu un buletin meteo: „vînt slab pînă la moderat, cer variat noros, pe alocuri cu descărcări electrice”... Eh, descărcările alea electrice merită tot efortul... Şi ce dacă uneori e prea intens şi te arzi? Şi ce dacă uneori e prea mult dintr-o dată şi doare atît de rău că ai vrea să mori? Cum bine spunea un prieten, e bine să mori din cînd în cînd. Numai aşa poţi renaşte.

11 comentarii:

Jen spunea...

welcome back... :)

Pirahna spunea...

mie mi se pare un text greu de citit ...

asa e sau am eu rezolutia prea mare si sunt caracterele prea micute ?

alexandru spunea...

nice story..."viata mea aduce putin cu un buletin meteo" ;) si mie imi place cand e innorat si ploua...

Lucian Ilica spunea...

ia te uita cine stie romaneste :)

bine ai revenit

Keos spunea...

You bitch, welcome back :D

andreiard spunea...

mi-a plăcut, mi-a vibrat. mă bucur să te ştiu şi online în româneşte. eşti mai aproape.

stingo spunea...

Ah, micile imperfecţiuni ale oamenilor frumoşi...

Spiridus spunea...

bine te-ai reintors...

Musculin spunea...

Bine te-am regasit!

Mi-ar placea sa citesc blogul lui "A". Sunt sigur ca-si trage pumni virtuali in cap. Si bine face! Nobody messes with (Razvra)Tina!!!

domnu trandafir spunea...

"De ce alegem uneori oameni care ştim că ne vor răni?"

Ca sa putem face comparatii. Ca mai apoi sa-i pretuim mai mult pe cei care n-o fac!

DJ spunea...

...colegi de facultate? Ai cui?! Care facultate? Let's get real, V!