24 septembrie 2006

Closer ro

The hunger for love is much more difficult to remove than the hunger for bread.

~ Mother Teresa ~


O zi ca oricare alta, aglomeraţie, mulţime, ea îl vede, îi zîmbeşte, el o vede, îi zîmbeşte şi el, apropiere, cunoaştere, discuţii, glume, iluzii, iubire.

Dragoste la prima vedere...

Mi-a fost recomandat "Closer" de către un prieten care mă învăţa că există o singură modalitate de a părăsi pe cineva: "I don’t love you anymore. Goodbye." Din păcate nu este niciodată atît de simplu, şi de multe ori se întîmplă să pleci înainte de a se fi terminat.

Majoritatea oamenilor e dependentă de iubire. Uneori iubirea atinge patologicul şi se împleteşte cu obsesia, cu dorinţa pur animalică, cu gelozia oarbă. Iubim, urîm, posedăm, ne încăpăţînăm, ne torturăm, îi torturăm pe alţii pentru egoismul nostru.



"Dan: I hate that I'm hurting you."
"Alice: Then why are you?
No one will ever love you as much as I do. Why isn't love enough?"


De ce dragostea nu este niciodată de ajuns? Pentru că ne e frică de ea, de impactul pe care-l poate avea asupra noastră, de pierderea controlului, ne e frică să nu devenim dependenţi de cineva care poate dispărea din viaţa noastră lăsîndu-ne la fel de năuciţi ca după o lovitură la cap. Foarte inspirat Dean Martin la versul "Tell me quick, ain't love a kick in the head?"



A fost prima dată cînd, urmărind o scenă romantică pe monitor, la o distanţă de 50 de centimetri, mi s-a părut că sînt indiscretă.

De ce trebuie văzut filmul ăsta? Pentru că fiecare frîntură de conversaţie şi fiecare experienţă relatată pe ecran are legătură cu ceva din viaţa ta. Şi toate, asemeni fotografiilor Annei, pot fi interpretate.

Fără a ţi se arăta o singură secundă de sex, eşti tîrît într-un univers deopotrivă fascinant şi repulsiv. Şi înveţi. Despre a fi puternic, despre a fi vulnerabil, despre dependenţa de cineva, despre fidelitate şi infidelitate, despre furie, iertare, depresie şi alegeri neinspirate. Despre capitulare. Despre compromis.



"Larry: You don't know the first thing about love, because you don't understand compromise."

Aşa şi e,
Precum ai spus că va fi,
Viaţa trece pe lîngă mine
Mai mereu...

Aşa şi e,
Versiunea scurtă:
Fără iubire, fără victorii,
Fără erou în universul ei

Nu-mi pot lua privirea de la tine...
Nu mă pot gîndi decît la tine...
Pînă cînd voi întîlni pe altcineva

~ Damien Rice "The Blowers Daughter"
~

Cît durează dragostea la prima vedere? Evident, pînă vezi pe altcineva...

5 comentarii:

Alina spunea...

Mi-a placut la nebunie filmul asta. Pare in anumite momente prea real pentru a nu fi identificat cu evenimente reale care ti s-au intamplat tie sau celor din jurul tau.

Iar dragostea la prima vedere...Depinde, uneori dureaza prea mult.

stingo spunea...

După ce am văzut filmul ăsta, am plâns cu sughiţuri vreo douăzeci de minute, fără să ştiu de ce. Probabil de spaimă. L-am sunat să-i spun că mi-e dor de el.

Se întâmpla în zilele în care EL mă înşela pentru prima dată. Eu nu ştiam încă asta. Aveam să aflu peste mai mult de o jumătate de an.

Musculin spunea...

Nu stiu de ce am impresia ca acum asculti compilatia ta cu muzica de taiat venele.

a_mee spunea...

cand am vazut filmul asta, anul trecut candva, aveam o relatie tare ciudata cu un amic vechi de-al meu pe care-l pocnise amorul si am zis amandoi "let's give it a try". am plans de s-a scuturat camasa pe mine si am stiut ca o sa ne despartim desi totul parea ok. ne-am despartit. Cat dureaza dragostea la prima vedere??? Dar dragostea, dragostea cat dureaza?

kit spunea...

Ironia sortii, eu am fost la filmul asta cu prietenul meu de atunci. Era seara in care m-am despartit de el. Pentru altul. O coincidenta nefericita...