22 septembrie 2006

Iubirea – de la teorie la practică

Termenul "eros" originează din grecescul "erasthai" şi face referire la acel aspect al iubirii care se manifestă printr-o puternică dorinţă pentru ceva. The LoversDe multe ori este evocat pentru a exprima o dorinţă de natură sexuală – de aici denumirea modernă de "erotic". În scrierile sale Platon este de părere că eros este doar o dorinţă prin care căutăm frumuseţea transcedentală. A iubi înseamnă a căuta nu un anumit individ, ci acele elemente de frumuseţe pură, ideală pe care acesta le posedă.

Contrastînd cu dorinţa pasională a erosului, "philia" reprezintă tandreţea şi afecţiunea pentru celălalt. La greci termenul se referea inclusiv la loialitatea faţă de familie şi cetate. Aristotel spunea că la baza prieteniei se află interesele comune, plăcîndu-ne cu precădere aceia care caută în viaţă ceea ce căutăm şi noi, care dau dovadă de calm şi justeţe, şi care ne admiră la fel de mult pe cît îi admirăm şi noi. În opinia sa caracterele integre generau cel mai bun tip de prietenie, şi în ultimă instanţă, iubire. Însă prima condiţie a iubirii descrise de Aristotel era ca omul să se iubească pe sine însuşi. Fără puţin egoism omul nu putea manifesta înţelegere şi afecţiune către ceilalţi.

"Agape" face referire la dragostea paternă a divinităţii faţă de om, dar termenul poate fi extins pentru a îngloba o iubire fraternă pentru toată umanitatea. Agape deţine elemente comune erosului şi philiei în sensul că descrie o iubire perfectă care este pe de o parte tandreţe, iar pe de altă parte pasiune fără necesitatea reciprocităţii. Conceptul apare în religia creştin-iudaică referitor la iubirea de Dumnezeu: "Îl vei iubi cu toată inima, tot sufletul şi toată voinţa ta."

Alan Soble face un excelent rezumat: "Eros este agresiv, egocentric şi chiar egoist. Agape e o iubire generoasă. Eros reprezintă o iubire inconsecventă, infidelă, în timp ce agape nu fluctuează şi continuă să ofere în ciuda nerecunoştinţei. Eros e o dragoste ce răspunde unei valori a lucrurilor, în timp ce agape conferă valoare lucrurilor ca rezultat al iubirii manifestate. În final, eros e o iubire ascendentă, prin care ne înălţăm către divinitate, iar agape este o iubire descendentă, de la divinitate către om... Philia este prinsă undeva între eros şi agape."

Mi-a fost greu să înţeleg de ce lumea a încercat de atîta vreme să teoretizeze diferitele aspecte ale iubirii. The LoversLa ce bun să scrii despre dragoste cînd poţi fi ocupat trăind-o şi experimentînd-o la propriu? Bună întrebare. Am aflat şi răspunsul după cîteva luni de tortură auto-indusă, timp în care teoretizam numai ca să-mi pot găsi liniştea. Şi chiar aşa, la ce-ţi trebuie certitudini în dragoste?! Certitudini nu, dar cîteva puncte de reper, ca să nu zic un punct de sprijin, ar fi binevenite. "Daţi-mi un punct de sprijin şi voi urni Pămîntul din loc", nu?

Nu poţi impune sentimente inimii; nu m-am forţat niciodată să simt ceea ce am simţit şi n-am forţat pe nimeni să-mi ofere reciprocitate. Am sperat ca acest lucru să se întîmple în mod natural, apoi mi-am acceptat liniştită soarta... Pînă nu de mult am fost destul de absorbită de mica mea dramă personală. Deşi nu-s genul, mă trezeam cu ochii în lacrimi în cele mai nepotrivite locuri şi situaţii, copleşită de tensiunea acumulată, de frustrarea că nu pot face altceva decît fac deja, chiar dacă o fi fost rău sau bine, de disperarea că o să se termine pentru că nu e loc de altceva, şi de întrebarea tipic feminină "de ce mi se întîmplă tocmai mie?!" (eu aia specială cu atît de multe de oferit şi care merit să primesc mult mai mult – sună cunoscut?)

În acele zile de "buffer overflow" îmi doream să renunţ, pentru a pune capăt unei torturi mizerabile; însă mi-era frică să pun punct pentru că am observat în timp cît de repede pot închide un capitol cînd hotărăsc asta şi cît de puţin mă uit înapoi. Dar de ce să renunţ la un sentiment aşa frumos?! Poate pentru că vreau/merit să fiu cu cineva care îmi caută compania şi care nu doar îmi tolerează prezenţa...

Am fost eros şi am fost philia. Am iubit eroşi şi am pierdut. Am întîlnit philia şi agape. Şi am pierdut, dar am cîştigat.

5 comentarii:

Alina spunea...

Am crezut mereu ca toti spunem "merit mai mult" cand suntem intr-o situatie in care ne simtim, mici, neapreciati, dezamagiti...Dar daca stau sa ma gandesc, singurele persoane de la care chiar am auzit asa ceva sunt femei. Poate barbatii nu simt la fel astfel de situatii, iau doar partea care le convine.

Si da, cu toti meritam sa fim mai mult decat tolerati...

whereisUrmind spunea...

Teoretizarea nu este decat o incercare de a intelege ceea ce in realitate nu poate fi inteles. Speranta ca vei gasi un raspuns pentru un viitor perfect, care poate va veni, poate nu. Cu totii incercam fiindca ne hranim cu iluzii. Tot grecii au avut grija sa includa speranta in cutia cu rautati a Pandorei, de ce oare?! :) E mostenirea suprema a rasei umane.

Anonim spunea...

transceNdentală, ai mîncat o literă :P
[afişul cu Gli amanti al lui Mucha e beautiful :x ... tre să caut o variantă mai mare, must have it! :D]
oricum, you very right. Cu toţii am trecut prin stările astea de chin (io chiar nu cred că numai femeile, zău aşa, doar fiindcă bărbaţii don't talk about it asta nu înseamnă cu nu simt şi ei) şi sincer, dacă din astea 3 tipuri de iubire ar lipsi unul, nu cred c-am rezista multă vreme...dar faptul că se-mpletesc uneori aşa ciudat, te face să nu renunţi niciodată la speranţe şi la dorinţa asta de-a iubi.
eu am ajuns deja la stadiul (ca să nu zic "în halul") în care mi-e greu să mai pretind că merit ceva mai bun...că la o adică valorile oamenilor sînt foarte diferite, eu pot să mă suport şi chiar să mă iubesc, asta nu înseamnă că pentru cel de lîngă mine însemn ceva, pentru el pot să nu fac doi bani, şi el are dreptul ăsta la o adică, să nu dea doi bani pe mine...aşa că nu-mi doresc decît să-mi permită unii oameni să-i iubesc...Uneori nici măcar atîta nu te lasă, unii se simt ameninţaţi de tandreţea ta, cred că vrei ceva de la ei. Oamenii speră mereu la iubire necondiţionată dar sincer, tot ei nu prea cred cu adevărat în ea

Tina spunea...

Alina, tocmai asta era si ideea, sa nu ne multumim cu a fi tolerati.

WhereisUrmind, apropo de "speranta ca vei gasi un raspuns pentru un viitor perfect, care poate va veni, poate nu" - se zice ca "all good things happen to those who wait". Nu stiu de ce, dar am senzatia ca o sa am destul de asteptat...

Cristina, tu zici "mi-e greu să mai pretind că merit ceva mai bun [...] aşa că nu-mi doresc decît să-mi permită unii oameni să-i iubesc". Am incercat si asta si nu a functionat, poate chiar din motivele invocate de tine, nu stiu. In orice caz, citindu-ti comentariul am retrait citeva din experientele ultimelor luni, poate cind se mai linistesc apele o sa si scriu despre asta.

Unknown spunea...

Stii ce zic io? Io zic sa ne multumim, in anumite momente ale vietii noastre, si cu un singur soi de iubire. Toate sint in schimbare si o sa le aflam. Pe mine ma entuziasmeaza si iubirea de prieten, si aia pe care o primesc de la pisica mea, si aia care vine intimplator si pleaca imediat. Cind o sa ne iubim pe noi insine mai mult, atunci sa vezi ca o sa fie si mai tare senzatia!